Program Voluntariat

Punem umărul pentru comunitățile defavorizate din România

In cadrul proiectului Cuib pentru Romania am decis ca este musai sa dedicam timp si efort concret unei actiuni sociale mici, nu tocmai “virale”, insa cu potential. Silviu Man (Asociatia Elzear) s-a mutat impreuna cu familia in anul 2016 in casa strbunicilor din satul Vâlsănești, Jud. Arges. A facut-o cu credinta ca cei 2 copii ai sai (cel putin) vor gusta “viata la tara” astfel cum a avut el norocul sa o faca atunci cand era mic si ca in plus, isi poate ajuta vecinii sa traiasca decent si cu sens.

Ce ne-a miscat la initiativa lui Silviu? Ei bine, faptul ca se implica real, “hands on” si cu mult suflet in viata comunitatii de pe Valea Valsanului. In plus, dincolo de nevoile de baza ale locuitorilor din Musatesti, Galesu si Bradetu (hrana, haine, etc.) vede lucrurile la nivel macro. Vorbeste cu ingrijorare despre educatia & viitorul copiilor, mestesugul pe cale de disparitie, arhitectura autentica “modernizata” cu termopane, singuratatea batranilor, potentialul agricol & zootehnic al zonei si multe alte “dureri” in definitiv ale… satului romanesc.

„De unde să începem? De la nevoia de educație autentică sau de la termopanizarea caselor bătrânești care în alte țări ar fi fost de mult monumente protejate? De la moartea prin uitare a meșteșugurilor sau de la lipsa asistenței medicale? De la singurătatea grea a bătrânilor, de la
exodul tinerilor sau de la curțile în care nu se mai aud copii?

Plecăm de la ideea că, așa cum spunea demult cineva, nu se știe niciodată cine dă și cine primește. De la primul pas, cu gândul că orice pas e bun într-o asemenea călătorie. De la gândul că binele e un drum (în fine, în cazul nostru, o uliță) cu două sensuri. Că binele trebuie făcut cu modestie, cumpănire și fără multe surle și trâmbițe. Și, mai ales, că binele trebuie
să aibă musai chip, să ne putem privi ochi în ochi unii pe alții, dăruitori și primitori deopotrivă, și să înțelegem că orașul nu poate exista fără sat, iar noi, de fapt, nu putem exista unii fără alții.”

(Silviu Man)