În cadrul proiectului Cuib pentru România am decis că este musai să dedicăm timp și efort concret unei acțiuni sociale mici, nu tocmai “virale”, însă cu potențial. Silviu Man (Asociatia Elzear) s-a mutat împreună cu familia în anul 2016 în casa străbunicilor din satul Vâlsănești, Jud. Argeș. A făcut-o cu credința că și cei doi copii ai săi vor gusta “viața la țară” astfel cum a avut el norocul să o facă atunci când era mic și că în plus își poate ajuta vecinii să trăiască decent și cu sens.
Ce ne-a mișcat la inițiativa lui Silviu? Ei bine, faptul că se implică real, “hands on” și cu mult suflet în viața comunității de pe Valea Vâlsanului. În plus, dincolo de nevoile de bază ale locuitorilor din Mușătești, Galeșu și Brădetu (hrană, haine, etc.) vede lucrurile la nivel macro. Vorbește cu îngrijorare despre educația & viitorul copiilor, meștesugul pe cale de dispariție, arhitectura veche autentică “modernizată” cu termopane, singurătatea bătrânilor, potențialul agricol și zootehnic al zonei și multe alte “dureri” în definitiv ale… satului românesc de astăzi.
„De unde să începem? De la nevoia de educație autentică sau de la termopanizarea caselor bătrânești care în alte țări ar fi fost de mult monumente protejate? De la moartea prin uitare a meșteșugurilor sau de la lipsa asistenței medicale? De la singurătatea grea a bătrânilor, de la exodul tinerilor sau de la curțile în care nu se mai aud copii?
Plecăm de la ideea că, așa cum spunea demult cineva, nu se știe niciodată cine dă și cine primește. De la primul pas, cu gândul că orice pas e bun într-o asemenea călătorie. De la gândul că binele e un drum (în fine, în cazul nostru, o uliță) cu două sensuri. Că binele trebuie făcut cu modestie, cumpănire și fără multe surle și trâmbițe. Și, mai ales, că binele trebuie să aibă musai chip, să ne putem privi ochi în ochi unii pe alții, dăruitori și primitori deopotrivă, și să înțelegem că orașul nu poate exista fără sat, iar noi, de fapt, nu putem exista unii fără alții.”
(Silviu Man)